Stiri

Top 3 lucruri pe care trebuie să le ştii despre importanţa rezoluţiilor

Un an nou are o putere magică asupra noastră. Gândul că începem o nouă filă a vieţii este atât de palpitant încât visăm cu ochii deschişi la tot ce sperăm ca 2025 să ne aducă. Dacă nu ai apucat încă să-ţi stabileşti rezoluțiile, acesta este cel mai bun moment pentru a o face, iar noi te vom ajuta.

Cu toţii visăm ca noul an să ne aducă tot ce ne-am dorit şi nu am primit în cel pe care îl lăsăm în urmă. Însă, nu la fel de mulţi sunt şi suficient de decişi pentru a depune efortul necesar. Uneori pentru că pur şi simplu uităm de ele, alteori pentru că nu găsim motivaţia necesară pentru a lupta pentru visele noastre. Indiferent de categoria în care te afli, trebuie să ştii că stabilirea rezoluțiilor pentru noul an este un prim pas important către succes.

Iată care sunt beneficiile pe care stabilirea rezoluţiilor le poate aduce în viaţa ta:

1.  Te fac să te concentrezi asupra intenţiei

Cu siguranţă ai avut momente în care, deşi ai făcut o mulţime de lucruri, pur şi simplu nu ţi le mai aminteşti. Asta se poate întâmpla din cauza faptului că facem lucrurile mecanic, fără a ne ancora la prezent. Avem atât de multe gânduri încât pare că ne rătăcim în ele.

Asta se poate întâmpla şi cu visele noastre, dacă nu le acordăm suficientă atenţie. Să fii sincer cu tine însuți în raport cu starea ta actuală și la distanță față de situația ta preferată poate fi cheia îmbunătățirii. Această intenționalitate va contribui, de asemenea, la fericirea și împlinirea ta. De aceea, te sfătuim să eviţi, pe cât posibil, să amâni lucrurile şi să faci totul la timpul său. Fie că este vorba despre transmiterea unor mesaje Sfantul Vasile, fie despre planificarea unei vacanţe ori despre schimbarea locului de muncă sau a domeniului de activitate, nu există niciun moment mai potrivit pentru a face primul pas în acea direcţie decât cel actual.

2.  Pot aduce beneficii şi în vieţile celorlalţi

Majoritatea rezoluţiilor nu ne vizează doar pe noi ci au, de asemenea, impact şi asupra celor din jurul nostru. Hotărârea ta de a duce un stil de viaţă cât mai sănătos te va ajuta să te simţi mai bine în pielea ta şi să ţii departe problemele medicale pentru mai mult timp. Asta înseamnă că te vei bucura de familie și prieteni mulţi ani de acum înainte. Şi planurile de a face mai multă muncă de voluntariat sau de a oferi anul care vine mai multe cadouri crestine vor aduce beneficii în viaţa celor dragi ţie.

Rezoluţiile sunt un mod excelent de a te concentra asupra propriei persoane, dar asta nu îi exclude pe ceilalţi. Astfel, stabinindu-ţi doar câteva intenţii pentru viitor, poţi aduce beneficii atât în viaţa celor dragi, cât şi a comunităţii din care faci parte.

3.  Te ajută să-ţi menţii speranţa vie

Atunci când îţi păstrezi mereu în minte intenţiile pentru noul an, înseamnă că speranţa ca acestea să devină realitate este vie. Nu te poţi aştepta ca lucrurile să se întâmple ori să se îmbunătăţească de la sine, dar poţi avea mereu speranţa că astrele se vor alinia, astfel încât să obţii cu un minim de efort ceea ce îţi doreşti. Această viziune pozitivă asupra viitorului, la rândul său, tinde să motiveze acțiunea.

Dacă nu crezi că ziua de mâine poate fi mai bună, este puțin probabil să preiei iniţiativa de a face ceva constructiv. Aşdar, optimismul este de două ori benefic: atât pentru starea ta generală de bine, cât şi pentru a îndepărta teama de eşec care, de multe ori, este motivul pentru care alegem să nu ieşim din zona de confort.

Deşi asociem rezoluţiile cu revelionul, nu există nicio regulă care să spună că nu ne putem seta aceste intenţii în orice moment al anului. Poţi câştiga timp preţios dacă vei decide să-ţi stabileşti rezoluţiile chiar în momentul în care citeşti aceste rânduri.

Sursa foto: Pexels

Aboneaza-te la newsletterul orasului Iasi / Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top