Stiri

Un colet corect ambalat te propulsează în topul preferințelor clienților tăi

Indiferent de produsul pe care îl comercializezi, modul în care acesta ajunge la clientul final este vital pentru buna desfășurare a afacerii. Pe lângă experiența de cumpărare care este influențată negativ în cazul în care obiectele comandate sunt ambalate superficial, există și o pondere semnificativă de retururi doar pentru că ambalajul a ajuns deteriorat iar clientul nu a dorit să-și asume riscul de a primi un produs distrus pe durata transportului.

Acestea sunt problemele, dar există și soluții, personalizabile în funcție de volumul și greutatea produselor pe care le comercializezi, iată ce ți-am pregătit:

Cutii din Carton
Clasicele cutii de carton reprezintă soluția cea mai la îndemână, validată în peste 100 de ani de utilizare pe piețele din întreaga planetă. Cutiile din carton pot conține mai mult decât un singur produs iar forma acestora permite stivuirea și oferă stabilitate în transport.

Folie cu Bule
Disponibilă într-o selecție vastă de dimensiuni, folia cu bule este folosită la ambalarea coletelor de orice fel și garantează o protecție peste medie în caz de lovituri sau șocuri mecanice.

Folie Strech
Transparentă sau colorată, folia strech este recunoscută pentru plaja largă de aplicabilitate și este potrivită de la izolarea cutiilor din carton până la sigilarea și protejarea oricăror tipuri de produse, chiar și a europaleților. Este ușoară și aderă la orice suprafață fără să necesite adeziv.

Pungi Ziplock
Aceste pungi resiglabile foarte utile au multiple utilizari casnice, comerciale și chiar industriale. Gama de produse este disponibilă în mărimi diferite, livrabile în seturi a câte 100 de bucăți. Pentru o mai bună etalare în standurile de prezentare, pungile ziplock sunt prevăzute inclusiv cu gaură de agățare.

Plicuri cu Bule
Această formă de ambalare este perfect compatibilă cu produsele relativ mici, cu margini tăioase care ar putea tăia plicurile convenționale. Folia cu bule de aer este deosebit de rezistentă și oferă o protecție ridicată produselor fragile sau construite din materiale ușor casante precum sticla și alte derivate.

Plicurile cu bule pot fi folosite în combinație cu orice alt tip de ambalaj, deoarece pot fi introduse ca și strat de protecție suplimentar în cutii sau plicuri normale, metodă utilă mai ales în cazul electronicelor care vin la cutie dar se dorește ca și cutia în sine să fie protejată.

Plicuri Curierat
Dacă ai de expediat articole de îmbrăcăminte sau orice fel de produse care nu sunt fragile, plicurile de curierat se vor descurca onorabil. Sistemul de sigilare garantează o ambalare rapidă iar învelișul din polietilenă oferă protecție formidabilă împotriva murdăriei, lichidelor, prafului și a manipulării.

Fixare si Umplere
Gama Fixare și Umplere conține fulgi de umplere, precum și hârtie de umplutură. Fulgii sunt disponibili inclusiv în varianta bioegradabilă, precum și în versiune colorată (produsul standard este alb). Hârtia de umplutură are un volum redus, este ușor de manevrat și se livrează într-un dispenser extrem de practic. Ambele tipuri de produse sunt folosite pentru a umple golurile din colet, protejând în mod eficient conținutul acestuia.

Cutii Protecție Sticle
În cazul în care ai de livrat băuturi clienților tăi, cu siguranță te-ai confruntat cu problema transportului. Sticlele sunt fragile, se zgârâie cu ușurință dacă nu sunt separate și adesea trebuiesc manipulate fără a fi întoarse cu susul în jos.

Pentru un transport în siguranță, alege oricare din cutiile special construite din oferta MyEbox. În funcție de numărul de sticle comandate de client, poți alege cutii de capacități diferite astfel încât să folosești mereu tipul de ambalaj potrivit fiecărei comenzi.

MyEbox este un business competitiv, orientat către segmentul ecommerce dar și proiectelor personale indiferent de anvergura volumului de vânzări. Astfel, suntem un partener de încredere atât pentru afaceri mari dar și pentru antreprenorii aflați la început de drum.

Pe lângă tarifele prietenoase cu orice buget, un alt beneficiu pe care îl oferim este libertatea de achiziție indiferent de volum, astfel nu există un prag minim de achiziție ceea ce contribuie și mai mult la prosperitatea afacerii care alege să folosească ambalajele noastre.

Facebook Comments Box

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top