Stiri

3 sfaturi pentru organizarea eficientă a unui atelier auto

Ca proprietar al unui atelier auto, îți câștigi existența vânzând mână de lucru, dar și piese pentru mașini. Optimizarea timpului este un element important care poate să te ajute să faci din afacerea ta una profitabilă. Iar una dintre condițiile optimizării timpului este organizarea atelierului, astfel încât toate uneltele, materialele și piesele de schimb folosite să fie ușor accesibile pentru toți angajații. Astfel, timpul de intervenție la autovehiculele clienților va fi semnificativ redus. Iată cum să-ți organizezi eficient atelierul auto, pentru a-ți crește veniturile în cel mai scurt timp. 

Dulapuri potrivite pentru service

Cărucioarele de atelier, cu multe rafturi pentru unelte, ori cutiile, permit depozitarea multor obiecte utile în același loc. În plus, cărucioarele, având roți, pot să fie mutate cu ușurință lângă mașina la care se lucrează. Astfel, angajații nu vor fi nevoiți să caute anumite obiecte și scule – de exemplu, piese auto Mercedes ori piese auto Honda, atunci când au nevoie urgent de ele. Un panou de perete pentru unelte, cu cutii și sertare numeroase, dedicate mărcilor pentru care se oferă service, este o bună modalitate de a păstra ordinea în atelier, de a crește accesul la acestea și de a ușura munca angajaților. Aceștia, la rândul lor, trebuie să respecte ordinea în atelier, punând la loc uneltele și piesele folosite, aruncând obiectele devenite inutile și semnalând un eventual deficit de materiale. Nu în ultimul rând, acest tip de organizare îi va ajuta pe noii angajați să se adapteze mai rapid, devenind astfel eficienți, pentru că se vor obișnui în scurt timp cu sistemul de organizare. Înainte de a achiziționa astfel de sisteme de depozitare, măsoară spațiul de care dispui și fă o analiză a prețurilor și calității, pentru a face cele mai bune alegeri. Stabilește ce este esențial și ceea ce este mai puțin important și adaptează spațiile de depozitare în mod corespunzător.

Rafturi etichetate pentru anvelope

Suportul pentru anvelope ușurează depozitarea celor noi și uzate, precum și a jantelor. Aceste rafturi permit economisirea spațiului din atelier și o mai bună organizare a anvelopelor. Similar pieselor de schimb, anvelopele pot fi stocate în funcție de dimensiuni și mărci. Rafturile și un sistem de etichetare bun sunt soluția pentru ușurarea accesului atunci când este necesară schimbarea rapidă a anvelopelor unui client. Ca și în cazul dulapurilor, alocă-ți timp pentru a face o cercetare de piață și cele mai bune alegeri în domeniu. 

Siguranța, înainte de toate

Pentru ca angajații să lucreze în cele mai bune condiții, trebuie să iei în considerare mai întâi siguranța lor și a clienților care trec pragul atelierului auto. De exemplu, este recomandat să indici clar zonele care sunt potențial periculoase sau care necesită în mod special atenție. Poți face acest lucru cu ajutorul indicatoarelor. Ele pot atrage atenția persoanelor din zonă dacă sunt lucrări în curs, posibilitatea de murdărire cu vopsea proaspătă ori dacă este pericol de alunecare pe un sol proaspăt spălat. Alege unelte pliabile, care pot fi depozitate ușor atunci când nu ai nevoie de ele. Barierele permit, de asemenea, restricționarea sau blocarea accesului într-o zonă periculoasă. Nu în ultimul rând, pentru că este o perioadă de criză sanitară, respectarea măsurilor de siguranță care să prevină infectarea angajaților și clienților este foarte importantă. Dacă îți iei măsurile de prevenție, limitezi riscul de accidente, care pot atrage după sine solicitarea de despăgubiri.

Cu o bună metodă de organizare și un spațiu de depozitare exploatat corespunzător, atelierul auto se poate transforma într-un spațiu practic și funcțional pentru efectuarea de reparații rapide și în deplină siguranță. Afacerea ta nu va avea decât de câștigat. 

Sursa foto: Shutterstock

Aboneaza-te la newsletterul orasului Iasi / Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Stiri Contact
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top