Vacanța mult așteptată a sosit, însă iarna își arată toată splendoarea, iar condusul în perioada sezonului rece, când carosabilul este acoperit cu gheață sau cu zăpadă, plus viscol sau ninsoare nu este deloc simplu. În plus, este imperios necesar să ai mașina dotată pentru iarnă, altfel, nu numai că este deosebit de periculos, dar și ilegal.
Din materialul următor vei afla ce ai nevoie să ai mereu în mașină atunci când pleci la drum în perioada iernii, mai ales dacă știi că vei ajunge în zone cu multă zăpadă și cu temperaturi extrem de scăzute.
Iată ce trebuie să achiziționezi sau să pui în mașină înainte să pleci în vacanță
Chiar dacă te gândești cu bucurie la vacanța care abia începe, faptul că vei pleca la drum prin zăpadă și ger ar trebuie să te facă să îți schimbi puțin stilul de condus, mai ales dacă vei conduce mulți kilometri pe un carosabil cu polei sau zăpadă tasată. Ai grijă la folosirea frânei, nu este indicat să o folosești, existând riscul uriaș de derapare. Însă, dacă ai nevoie sî încetinești mașina, folosește frâna de motor, adică treci dintr-o treaptă superioară, într-una inferioară și astfel vei încetini fără riscul de a derapa.
Înainte să pleci la drum iarna, nu uita să achiziționezi lanțuri antiderapante auto, pe Anvelope-oferte.ro poți găsi o gamă variată, potrivite pentru automobilul tău. Chiar dacă tu consideri că nu ai nevoie de acestea, polițistii fac verificări în zonele de munte și pentru a evita orice neplăcere, dar și pentru a conduce în siguranță, este cel mai indicat să ai în portbagaj așa ceva.
Pentru că nu știi exact la ce temperaturi îți vei expune automobilul, cel mai sigur ar fi ca înainte de plecare să faci o vizită la un service auto, pentru a-i face un control amănunțit, dar și pentru a-i schimba uleiul cu unul care rămâne în stare fluidă și la temperaturi extrem de scăzute (există un ulei special pentru temperaturi extreme).
Nu trebuie să uiți niciodată să pui în portbagaj o lopată specială de zăpadă și chiar un săculeț cu nisip sau sare, pentru zonele în care carosabilul este foarte alunecos.
De asemenea, ar trebuie să ai în vedere să îți pui în bagaje o pătură călduroasă, dar și haine foarte groase, pentru cazul în care ai fi nevoit să petreci foarte multe ore în mașină, în frig. Tot pentru această situație neplăcută, este recomandat să ai la tine și apă suficientă, un termos cu ceai cald sau cafea (depinde ce preferi) și mâncare ambalată. Astfel, în cazul în care vei rămâne cu mașina în zăpadă, vei avea mâncare, apă și nu vei suferi de frig.
Chiar dacă te așteaptă un drum lung și anevoios, în care vei întâlni cel mai probabil iarna adevărată, dacă vei respecta recomandările specialiștilor vei reuși să ajungi la destinație fără probleme, ba chiar te vei bucura din plin de drum, fie el făcut și pe viscol sau zăpadă.
Sursa foto: Pexels.com

