Stiri

Gradinita si Scoala “Funny English Center” Iasi

Funny English Center” din Iaşi este o instituţie care a luat fiinţă in anul 1996, la 1 octombrie, începând ca grădiniţă particulară în apartamentul proprietate al iniţiatorilor proiectului, soţii prof. Viorica si Felix Codreanu, cu doar cinci copii înscrişi.
Datorită seriozităţii şi abordării moderne, în doar două luni de la deschidere avea deja 15 copii înscrişi în doua grupe. În anii care au urmat evoluţia instituţiei a fost mereu într-o creştere constantă atât din punct de vedere cantitativ cât şi din punct de vedere calitativ. După doar doi ani părinţii copiilor de la grădiniţă ne-au cerut să înfiinţăm şi o şcoală primară deoarece erau foarte mulţumiţi atât de atmosfera caldă şi primitoare de care erau înconjuraţi copiii de personalul Funny English, cât şi de abordarea modernă şi nestresantă pe care o avem în demersul nostru educativ. Astfel în anul şcolar 2008-2009 am ajuns să avem cinci grupe de grădiniţă şi 5 clase primare, cuprinzând 110 de elevi într-un sediu nou, conceput şi dotat special pentru activitatea didactică. Grădinita are la dispozitie 5 săli de grupă, sală de gimnastică, cabinet medical, sală de mese, băi amenajate corespunzător vârstei, spaţiu de joacă în aer liber, două microbuze şcolare.
În anul 1999, la doar 6 luni de la apariţia Comisiei Naţionale de Evaluare şi Acreditare a Învăţământului Particular şi a legislaţiei specifice, am fost evaluaţi şi am primit autorizaţii de funcţionare pentru ambele nivele de învăţământ, fiind a noua instituţie de învăţământ particular autorizată din România.
În anul 2008 s-a realizat procesul de evaluare externă din partea ARACIP şi au fost apreciate rezultatele foarte bune ale şcolii şi grădiniţei noastre. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a hotărât, ca urmare a acestei evaluări externe, acordarea acreditării Şcolii şi Grădiniţei ”Funny English Center”. Acest lucru înseamnă recunoasterea atingerii standardelor de calitate şi acordarea deplina a tuturor drepturilor pe care le are orice instituţie de învăţământ din România.


Şcoala „Funny English Center” – Iaşi urmăreşte desfăşurarea actului didactic în concordanţă cu prevederile impuse de reformă, dar prin modalităţi specifice. Se doreşte formarea competenţelor care să faciliteze elevilor comunicarea, integrarea sau adaptarea la orice context. Şcoala determină profilarea caracterelor, implicit respectarea particularităţilor de vârstă şi individuale, fiind importantă asigurarea continuităţii a ceea ce s-a conceput în cadru organizat, promovându-se parteneriatul cu ceilalţi agenţi educaţionali (familia, comunitatea etc.). Şcoala „Funny English Center” – Iaşi urmăreşte parteneriatul elev-cadru didactic, a cărui finalitate este manifestarea creativă a fiecărei individualităţi.
Misiunea şcolii este de a orienta elevii spre valori consacrate în timp, dar şi de a crea cadrul favorabil pentru dobândirea de noi valori, prin cultivarea inteligenţelor multiple şi implementarea noilor educaţii (educaţia pentru democraţie, educaţie ecologică, educaţie pentru pace, educaţie pentru calitate etc.). Situând Şcoala „Funny English Center” Iaşi pe coordonatele învăţământului modern, dorim ca ea să se constituie într-un reper al evoluţiei pe plan social şi profesional al celor pe care îi formăm.
Atmosfera în care se desfăşoară activitatea în instituţia noastră este un stimulativă, nediscriminatorie, bazată pe un parteneriat deschis şi activ între şcoală, familie şi comunitatea locală, beneficiarii direcţi şi indirecţi ai serviciilor noastre.
Toate controalele avute atât din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean cât şi din partea Ministerului Educaţiei s-au finalizat cu rapoarte pozitive şi calificative de “FOARTE BINE”.
Nivelul înalt de competitivitate al copiilor din instituţia noastră este dovedit de multitudinea de diplome obţinute la concursurile şi olimpiadele şcolare, la care au participat în fiecare an, sporind astfel prestigiul Şcolii şi Grădiniţei Funny English Center în comunitatea locală.
Oferta noastră educaţională are ca particularitate studierea intensivă a limbii engleze încă de la grădiniţă, cu profesori cu pregătire de specialitate între care şi cu profesori din Statele Unite. Calitatea acestui demers este confirmată de către Universitatea Cambridge din Marea Britanie care certifică nivelul de cunoştinţe la limba engleză în fiecare an în urma examenului „Cambridge For Young Learners’’. Calitatea pregătirii asigurată de instituţia noastră este recunoscută de către Departamentul Examene al Consiliului Britanic Bucuresti, fapt mentionat şi printr-o scrisoare de mulţumire adresată instituţiei noastre.
Absolventii instituţiei noastre de învăţământ îşi continuă parcursul şcolar în liceele de prestigiu din municipiul Iaşi unde obţin rezultate foarte bune. Trasele educaţionale sunt urmărite de noi şi după ce termină şcoala sau grădiniţa la Funny English. Şcoli de renume din Iaşi ne adresează scrisori de mulţumire şi de apreciere a nivelului de pregătire al absolvenţilor noştri.
Instituţia noastră doreşte ca prin atingerea unor standarde de performanţă foarte înalte, majoritatea la nivel european, să contribuie la creşterea prestigiului învăţământului particular ca o componentă competitivă a sistemului naţional de învăţământ şi la sporirea încrederii în acest tip de alternativă educaţională.

Mai multe detalii gasiti pe situl Funny English Center.

[fblikebutton]

Aboneaza-te la newsletterul orasului Iasi / Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

2 Comments

2 Comments

  1. Pingback: Gradinita si Scoala “Funny English Center” Iasi | Portalul … | MOTOR DE CAUTARE ANUNTURI ROMANIA

  2. iacomi

    November 2, 2015 at 10:17 am

    Ma numesc Mihai Iacomi si reprezint Cofetaria Altfel, singurul laborator din Iasi specializat pe dulciuri pentru copii, cu sau Fara zahar/ lactoza/ gluten/ou , (pentru copii cu diverse alergii) , dulciuri pt petreceri, aniversari , deserturi.

    Producem in laboratorul propriu, situat in str. Tabacului, nr. 11, vis -a -vis de Piata Dacia, exclusiv din ingrediente naturale:

    -Prajituri si torturi de casa;

    -Platouri cu mini-prajiturele pentru evenimente corporate;

    -Dulciuri fara zahar;

    -Dulciuri pentru diabetici;

    -Prajituri si torturi fara oua sau lactate;

    -Dulciuri Dukan;

    -Dulciuri fara coacere (raw);

    -Torturi cu fotografii Comestibile;

    -Torturi pentru nunti . botezuri, candy -bar,

    Producem dulciuri care contin zahar, dar si fara zahar, cu indulcitori din scoarta de mesteacan, prin aceasta oferta suntem unici in Iasi si in zona Moldovei.

    Dorim sa va solicitam o intrevedere, pentru a va prezenta mai multe detalii despre activitatea noastra.

    Cu deosebit respect,

    Mihai Iacomi

    Administrator Cofetaria Altfel
    Adresa: Iasi, str Tabacului nr 11,

    tel 0757109007
    0724389313
    iacomi77@gmail.com
    https://www.facebook.com/DulciuriFaraZaharIasi/?

    http://www.dulciurifarazahar.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top