Monden

Top 5 terase din Iasi

Deschise recent sau doar upgradate fata de sezonul trecut, terasele din Iasi sunt, fara indoiala, un punct de atractie in aceste zile caniculare. Ai de ales, oferta pare mai bogata ca niciodata. Poti bea o bere pe terasa de pe malul lacului Ciric sau o poti face intr-o atmosfera studenteasca la Master, in Tudor Vladimirescu. Poti merge la bulevard, pe Copou, la Time Out daca vrei sa intri in high-life-ul iesean. Ori, mai ai varianta El Remo, o terasa dichisita si cu de toate, situata in Tatarasi.

Terasa cu piscina
Pentru cine prefera o seara pe malul lacului Ciric, terasa Golden Stone, deschisa la inceputul acestei veri, poate fi loctia perfecta. Cele 300 de locuri de afara si cele 200 ale restaurantului fac din Golden Stone un loc potrivit atat pentru o simpla iesire cat si pentru evenimente deosebite. Preturile sunt mai mult decat rezonabile, pentru o bere rece trebuie sa platesti intre 5 si 7 lei. Un coktail racoritor cu aroma de mar verde si busuioc costa 12 lei iar un long drink pe baza de amaretto doar 11 lei. O masa copioasa, cu ciorba de pui cu smantana, ceafa de porc cu garnitura si un desert delicios ajunge 40 de lei. Pentru ca locatia este mai mult decat potrivita pentru plaja, la Golden Stone se pregateste inaugurarea unui spatiu cu sezlonguri pentru orele benefice de soare. In plus, aici va fi in curand o piscina cochet amenajata pentru cei carora le place sa inoate.

Restaurantul campionilor
Daca ai drum prin Tatarasi si te paleste foamea, trebuie sa te opresti la El Remo. Aici te poti intalni aproape zilnic cu Sebastian Ciobanu, Florina Carlescu sau Catalin Morosanu. “Noi avem un contract de imagine cu cei trei campioni din K1. Ei vin aici si mananca, isi expun trofeele, dau autografe sau fac poze cu clientii nostri care doresc un suvenir de la acestia”, explica Maria Martolea, managerul restaurantului. Renovat recent, El Remo ofera clientilor atat posibilitatea de a servi o cafea in salonul de zi, pe una din canapelele comode cat si de a manca o pizza la vatra sau un purcelus in lapte pe terasa din spatele restaurantului. In plus, daca vii cu copiii, acestia se pot juca la toboganul de pe terasa, special amenajat pentru acestia. O pizza Morosanu cu diametrul de 45 de centimetri costa 32 de lei, iar o portie de papanasi ca la mama acasa doar 9 lei. Pentru Platoul haiducului, serit pe fund de lemn, va trebui sa scoti din buzunar 39 de lei.

La bulevard, birjar
Daca ca vrei sa te bucuri de frumusetea Copoului, sau doar sa fii vazut pe o terasa luxoasa, Time Out este locul ideal pentru tine. Deschisa in vara acestui an pentru al patrulea sezon, terasa din Copou are preturi pentru toate buzunarele. Recunoscut pentru sortimentele variate de whisky pe care le are la vanzare, dar si pentru specialitatile revigorante de cafea, Time Out organizeaza lunar evenimente de prima clasa pentru cei ce doresc sa petreaca week-enduri lungi in aer liber. Un cocktail June Rose, pe baza de sirop de trandafir il poti servi pentru 11 lei, iar o salata exotica, cu smochine si gorgonzola ajunge 15 lei. Pentru o bere de import va trebui sa scoti din buzunar 15 lei iar pentru un desert racoritor, pe baza de inghetata 10 lei.

Doar pentru prieteni
La Clubul Master din Tudor Vladimirescu atmosfera studenteasca face toti banii. Pe langa cele 100 de locuri din interior, clubul are inca pe atatea la aer, pe terasa. Cu o bere rece ca gheata pe masa, inconjuratI de prieteni, microbistii pot urmari meciuri de fotbal gratie unui videoproiectorului performant, pus pe terasa. Un milkshake cu aroma preferata costa 9.5 lei, iar un desert banana split, cu inghetata de vanilie, banane, frisca si topping de inghetata tot 9.5 lei. Un cocktail non alcoolic Master Tropical cu suc de piersici, suc de pere, sirop de banane si grenadine costa 12 lei, iar cocktailul casei, Master Cocktaill ajunge 18 lei.

Corso, cea mai dichisita
Poate cea mai dichisita gradina de vara din targ, Corso ramane in topul preferintelor iesenilor si anul acesta. Situata ideal, pe strada Lapusneanu in plin centrul Iasului, terasa are un farmec aparte pentru noptile fierbinti de vara. O bere Redds, cu un strop de lamaie costa 5 lei, la fel ca una Peroni. Un suc natural, din mere verzi, piersici, nuca de cocos, ananas si cirese amare ajunge 7 lei, iar o cafea racoritoare cu gheata si lapte doar 4,5 lei. Pentru o portie de inghetata cu 4 cupe va trebui sa platesti 8 lei, iar daca vrei sa stropesti desertul cu un vin de calitate, Corso iti ofera o Feteasca Alba de Cotnari la 22 de lei.
Acestea cinci sunt doar cateva propuneri. De orice putem spune ca duce lipsa Iasul, dar nu de terase cochete.

Specialitati terase:

Huevo de Pajaro– Cocktail inedit la Time Out
Ingrediente: vodca de vanilie, sirop de caramel, ou proaspat
Apricot Coffee– Cafea cu aroma de caise
Ingrediente: Espresso, amaretto, sirop de caise
Master Cocktail– Cocktail alcoolic la Master Club
Ingrediente: santal de portocale, lichior de piersici, grenadine, vodka

sursa articol, fotografii: ziarul 7est

Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

1 Comment

1 Comment

  1. Lucas

    August 26, 2024 at 6:08 am

    Este impresionant cum Iașiul oferă o varietate de terase care se adaptează la diferite preferințe și stiluri de viață, de la atmosfera relaxantă de pe malul lacului Ciric până la vibrația studențească din Tudor Vladimirescu. Mă întreb care dintre aceste locuri ar fi preferatul vostru pentru o seară de vară? Fie că preferați luxul de pe bulevard sau farmecul istoric al străzii Lăpușneanu, fiecare dintre aceste terase aduce ceva unic. Ce altceva v-ar face să alegeți una dintre aceste locații pentru o seară specială?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top