Revelion 2019 Iasi
Stiri

De ce femeile iau numele bărbatului la căsătorie

Așteptările oamenilor ca femeile să ia numele soțului după căsătorie, au apărut încă din secolul al nouălea, în legile Marii Britanii. Potrivit doctrinei vremii, femeile nu aveau o independență legală, ci indentitatea lor era dată de soțul lor.

La naștere, femeile primeau numele de familie al tatălui, iar atunci când „erau date” spre căsătorie, luau automat numele soțului. Astfel sintagma „femeia este dată” era folosită la propriu, pentru că, conform acelei perioade, femeile reprezentau o proprietate transferată de la tată la soț și li se interziceau să dețină ele însele proprietăți, potrivit Psychology Today.

Așteptările ca femeile să adopte numele de familie al soțului la căsătorie își are originile în tradițiile familiilor patriarhale și evidenția inferioritatea cu care era privită femeia, în fața bărbatului.

Tradiția schimbării numelui s-a dovedit a fi una foarte durabilă, mai ales în contextul în care, în era contemporană, când căsătoria a suferit multe schimbări, devenind una egalitară, în care atât soția, cât și soțul au aceeași putere și autoritate în familie.

Chiar dacă în ultimii ani, femeile au început să-și păstreze numele, tradiția încă rămâne omniprezentă.

În 1980, 98.6% dintre cuplurile care s-au căsătorit în SUA, au păstrat tradiția adoptării numelui bărbatului, iar în 1995, 95.3% dintre copiii căsătoriți ai cuplurilor au preluat la rândul lor cutuma. Scăderea a fost, așadar de 3.3% între generații, potrivit studiului.

Citeşte mai mult pe digi24.ro

Facebook Comments

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

elefant.ro

curatatorie incaltaminte iasi Iasi
   
To Top